5 etape sănătoase în regândirea relațiilor

Există un mare interes pentru articolele de genul acesta, al soluțiilor miraculoase prin care viețile noastre să se transforme peste noapte.

Și mie îmi place să le citesc și îmi place să le scriu, pentru că, de cele mai multe ori, sub aceste tipuri de titluri care prind, se află informații utile, obiective și chiar studiate și care merită a fi puse în practică. Citește în continuare „5 etape sănătoase în regândirea relațiilor”

Rebelii din „Revolutionary road”

Mă trezesc trăind sau asistând din ce în ce mai des la scene dintr-un film cutremurător: Revolutionary Road. Pentru cine l-a văzut, sunt curioasă cum au resimțit această peliculă. Eu am făcut inspirata alegere de a mi-l cumpăra pe DVD și mi-l pun de câte ori am starea necesară să îl văd. Și de fiecare dată am impresia că mă forțez în a mă uita, doar ca să mai învăț ceva din el.

Citește în continuare „Rebelii din „Revolutionary road””

[Bookview] A avea sau a fi -Erich Fromm

Una din cele mai dese întrebări pe care le primesc este : ce cărți de dezvoltare personală recomand?

Domeniile în care ne putem dezvolta personal sunt multe și diferite. Și în fiecare domeniu ai nevoie de un alt set de abilități. Că vorbim despre latura profesională, unde vrem să învățăm să gestionăm relațiile de la birou sau relațiile cu clienții, Citește în continuare „[Bookview] A avea sau a fi -Erich Fromm”

Viața în trei de R sau despre Relații, Respect și Răbdare

Aveam în facultate o prietenă foarte bună. Genul de prietenie pe care numai în facultate le poți lega. Mai ales când faci facultatea în alt oraș și ești pentru prima dată pe picioarele tale. Vorba vine, ca bani tot de la ai mei primeam…

Citește în continuare „Viața în trei de R sau despre Relații, Respect și Răbdare”