5 etape sănătoase în regândirea relațiilor

Există un mare interes pentru articolele de genul acesta, al soluțiilor miraculoase prin care viețile noastre să se transforme peste noapte.

Și mie îmi place să le citesc și îmi place să le scriu, pentru că, de cele mai multe ori, sub aceste tipuri de titluri care prind, se află informații utile, obiective și chiar studiate și care merită a fi puse în practică. Citește în continuare „5 etape sănătoase în regândirea relațiilor”

Rebelii din „Revolutionary road”

Mă trezesc trăind sau asistând din ce în ce mai des la scene dintr-un film cutremurător: Revolutionary Road. Pentru cine l-a văzut, sunt curioasă cum au resimțit această peliculă. Eu am făcut inspirata alegere de a mi-l cumpăra pe DVD și mi-l pun de câte ori am starea necesară să îl văd. Și de fiecare dată am impresia că mă forțez în a mă uita, doar ca să mai învăț ceva din el.

Citește în continuare „Rebelii din „Revolutionary road””

5 pentru #8 Yoga

17310682_10210840870310103_707503621_o

Nu sunt nici pe departe o persoană activă. Merg la sală pentru a doua oară în viața mea (la modul că e a doua oară când merg mai mult de trei ședințe), și nu am pasiuni care să includă alergatul, cățăratul, participarea la maratoane sau alte cele.

Citește în continuare „5 pentru #8 Yoga”

[Bookview] A avea sau a fi -Erich Fromm

Una din cele mai dese întrebări pe care le primesc este : ce cărți de dezvoltare personală recomand?

Domeniile în care ne putem dezvolta personal sunt multe și diferite. Și în fiecare domeniu ai nevoie de un alt set de abilități. Că vorbim despre latura profesională, unde vrem să învățăm să gestionăm relațiile de la birou sau relațiile cu clienții, Citește în continuare „[Bookview] A avea sau a fi -Erich Fromm”