Kramer vs Kramer

Câtă suferință poate o femeie să îndure înante să plece de lângă copilul său?

Cum se poate îndepărta un tată de familia sa?

kramer_vs__kramer_1979_-_h_-_2016

Cum faci să nu îi porți pică unui copil care continuă să îl prefere pe părintele ce a plecat?

Cum devii tată unui copil pe care nu îl cunoști, deși l-ai văzut zi de zi, pentru că el al tău?

De ce ne e mai ușor să cedăm presiunilor profesionale decât celor familiale?

Dar oare sunt acestea din urmă presiuni?

Cum se face că, plecarea partenerului, în loc să trezească aprecierea târzie, regrete, remușcări, naște mai multă ură?

Cum e să îți stabilești o nouă rutină, fiind forțat?

Cum balansezi un dezechilibru, precum un divorț?

Cât de dureros este să îți recunoști greșelile fix atunci când tu ești cel rănit?

Cum redevii străin cu cineva pe care ai iubit atât de mult? Există oare străini după iubiți?

Cum stabilești lista de „pro și contra” în a avea un copil?

Care părinte merită mai mult un copil?

Cum e mai bine? Să fii capabil să vorbești din suflet și să îl privești pe celălalt direct în ochi sau să te folosești de tot ce știi doar ca să câștigi?

Cum faci să nu plângi și tu când copilul tău îți plânge pe umăr pentru că vrea să stea cu tine?

Kramer vs Kramer 2

Cum e sa mergi în proces și să fii tu împotriva ta?

Ca în „Kramer versus Kramer”

Sunt întrebări la care și acum mă gandesc, după ce am revăzut un film de excepție. Parcă de fiecare dată mă uit cu alți ochi și parcă de fiecare dată o altă replică îmi atarge atenția. Rezonez cu acest film pentru că nu de puține ori interacționez cu oameni care fie au trecut printr-un divorț, fie sunt copiii unui cuplu divorțat, fie, din nefericire, sunt în pragul de a redeveni celibatari.

Specrtul emoțiilor resimțite în prag de divorț îmi sunt complet necunoscute și, recunosc, îmi e și greu să mă gândesc la așa ceva.

Și totuși, amândoi Krameri își pun aceleași întrebări: de ce unul are mai multe drepturi într-un domeniu, dorindu-și să poate fi ca celălalt? În competiția lor de a fi mai bun decât prtenerul, mai valoros, indispensabil cuplului, cei care au mai mare nevoie de atenție sunt cei care suferă într-un final. Cerem mai mult decât putem oferi, uitând că vâslim la aceeași barcă.

Și e o vorbă care mi se pare mie că se potrivește acestui film: e mai ușor să crești un copil sănătos decât să „repari” un adult. Și totuși cum crește un copil sănătos, din doi părinți „nereparați”. Ce se întâmplă cu ultima fărâmă de speranță? Oare doi părinți se pot repara reciproc în intimitatea lor?

Și nu-i așa că unele povești au trei versiuni?

Cine știe?

Cu cel mai mare drag,

Iulia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s