Auto-sabotare în 5 afirmații

Tot m-am focalizat în ultimul timp, cam fără să vreau, pe afirmațiile celor din jurul meu și am putut observa că majoritatea utilizează foarte multe afirmtații de auto-sabotare.

Și știu că acest articol are un titlu ciudat, și nimeni nu vrea să se saboteze, în mod conștient, daaaar, cam toți știm că, vrând nevrând, mai folosim sintagme menite să ne scadă valoarea personală (din varii motive, pe care nu le voi expune aici).

Care ar fi cele mai des întâlnite 10 afirmații auto-sabotatoare?

  1. Nu mă voi adapta

(*** Dacă nu ne putem adapta nu putem merge înainte)

Zi de zi întâmpinăm situații cărora suntem nevoiți să le facem față, așa cum știm noi mai bine, urmându-ne, negreșit, credințele despre capacitățile noastre. Fiecare zi e unică (indiferent de rutină sau plictiseală) și unicitatea aceasta înseamnă că zi de zi lucrurile se schimbă. Și atunci, cum se face că în situații în care schimbările au un oarecare impact (mai sesizabil decât al celor de zi cu zi), unii din noi nu mai au încredere că pot face față și că se pot adapta? Păi destul de simplu și cred că are legătură cu următoarea afirmație:

  1. Mi-e teamă să încerc și apoi să eșuez

Schimbările care sunt cât de cât sesizabile și care ne provoacă adaptabilitatea, presupun și anticiparea rezultatelor. „Nu îmi caut alt loc de muncă, mi-e teama că nu voi reuși să îmi îndeplinesc sarcinile.” „Nu vreau să ies din relația nefericită în care mă aflu, pentru că cine știe dacă voi mai întâlni pe cineva și mai bine mă feresc de un alt eșec romantic.” „Cum să scriu o carte? Dacă va fi criticată, cum voi face față eșecului?” Sunt toate diferite forme ale aceleași afirmații și, pe undeva, e de înțeles că vrem să ne ferim de situații nefericite. Dar, suntem oare constienți că pe lângă rolul de a ne apăra, acestea ne pot și bloca? Ne pot sădi îndoiala în capacitatea noastră de a putea încerca ceva, eșua și trăi în continuare. De reflectat, nu?

  1. Nu sunt sificient de bun / ă

Este un subiect sensibil și pentru mine (și cred că e și fraza tipică mie, când e vorba de auto-sabotare). De foarte multe ori m-am gândit că nu pot să fac ceva pentru că nu sunt suficient de pregătită. Nu vreau să continui pentru că nu sunt suficient de bună. Nu știu aumite lucruri pentru că nu sunt suficient de cultă. Până când am început să mă întreb: ce înseamnă suficient de bună? Cum ajung să fiu suficient de bună? Și oricum, suficient de bună nu înseamnă perfectă. Așa că, luându-mi marja aceasta de „suficient” am căpătat mai multă încredere în mine, am reușit să exersez, să perseverez, pentru a scăpa de povara fricii că nu sunt suficient de bună.

  1. Sunt prea pretențios / oasa

Da. Încă ceva ce aud destul de des, și mai ales în contextul relațiilor romantice: „Poate sunt prea pretențioasă și de aceea nu îmi găsesc pe cineva”. Foarte frumos, iar îmi aduc aminte de afirmația de mai sus. În cazul acesta pretențioasă însemnând că presiunea de a fi perfectă e ataâ de mare (din partea noastră, la adresa noastră) încât avem impresia că, deși nu suntem suficient de bune pentru noi înșine totuși nimeni altcineva nu va fi în stare să remedieze acest aspect. Așa că mai bine întoarcem presiunea asupra lor: „Nimeni nu e suficient de bun pentru mine. Îmi doresc partenerul/a perfect/ă”. Și de fiecare dată când în discuțiile mele cu altcineva se ivește această frază întreb, bineînteles, ce înseamnă a fipretențios? Pentru că, prin definirea și clarificarea acestor termeni pe care îi folosim fără să îi gândim prea mult, ajungem să înțelegem că, de fapt, a fi pretențios înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât a-ți dori să găsești pe cineva care să bifeze toate așteptările tale. Așteptările tale fiind doar ale tale. Setul tău cu care lucrezi, căruia îi atribui limite și în cadrul căruia știi unde ai putea să faci compromisuri și unde nu. Unde ai putea accepta ca potențialul partener să fie diferit, unde nu. Și așa mai departe. Noțiuni foarte importante de stabilit înainte de a te auto-diagnostica „singur/ă pe vecie”

  1. Nu merit ceva atât de bun

Desigur, facem încă de la început distincția între a merita și a i se cuvine. Pentru că și a crede că totul ți se cuvine este tot o credință auto-sabotatoare, dar ea nu face parte din lista de azi ( poate într-una viitoare, cine știe).

Aceasta ultimă afirmație este pentru mine și cea mai dureroasă. Pentru că nu știu cum este să crești auzind în mod constant că nu meriți nimic, sau auzindu-i pe cei din jur spunând despre ei că nu merită lucruri bune. Oamenii care m-au inspirat și care mi-au fost alături perioade mai lungi de timp, au fost, în mare, oameni care au știut și știu în continuare să se valorizeze. Să se încurajeze, să se iubească atât de sănătos încât să se bucure de tot ceea ce primesc fără măcar să își pună întrebarea dacă merită sau nu. Și îmi este greu să interacționez, în viața de zi cu zi, dar mai ales în terapie, cu oameni care cred depre ei că nu merită să li se întâmple lucruri bune în viață. Că nu merită să fie fericiți și cred într-un destin lipsit de satisfacție, doar pentru că în perioada în care aveau cea mai mare nevoie nu au fost încurajați să creadă asta despre ei.

Dar sigur, ca orice altă deprindere, și încrederea în sine se învață. Se modelează și se ameliorează, așa că și credința că nu merităm tot ceea ce e ma bun, poate fi reinterpretată.

Din toată inima vă spun…

Așa că, fie că te regăsești în una sau în mai multe din cele cinci afirmații, să știi că orice poate fi îmbunătățit, în măsura în care ne dorim să facem asta.

Cu cel mai mare drag,

Iulia

2 gânduri despre „Auto-sabotare în 5 afirmații

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s