Cum ar fi o minune?

Oamenii care au dificultăți în viață nu se blochează în dificultățiile prorpiu-zise. Nu se definesc prin acestea. Nu înseamnă că nu știu să își trăiască viața sau că nu pot să facă schimbări.

De cele mai multe ori, oamenii cu vieți problematice sunt doar blocați. Atât.

Am mai zis, și o să repet, cu toții avem în noi resurse pe care le putem accesa atunci când simțim că e necesar. Toți avem capacități de care doar nu suntem conștienți.
Toți ne blocăm, la un moment dat, într-o buclă din care ni se pare imposibil de ieșit. Și știm, la nivel conștient, că soluții mai sunt. Și le căutam. Și vrem să le încercăm. Ba chiar ni se pare că am încercat tot ce ne-a trecut prin minte, dar fără succes. Asta pentru că, oricat de greu ar fi de acceptat, repetăm aceeași soluție la nesfârșit.

Scopul psihoterapiei este, printre altele (mai complicate) să ajute participantul să iasă din bucla soluției repetate la nesfârșit, fiindu-i alături și însoțindu-l în căutarea de noi posibilități.

Și pentru că terapia presupune și umor și exagerare și provocare, vreau să vă împărtășesc un mic exercițiu (așa cum îl practic și eu) pentru descoperirea de noi soluții.

E un exercițiu ce pune la bătaie creativitatea fiecăruia, așa că nu îl începeți decât când vă simțiți suficient de deschiși pentru a vă lăsa liberă imaginația.

Când rămân în pană de idei și nu știu cum să mai imaginez soluții, îmi adresez „Întrebarea Minune”:

c88d69e7-0545-416e-91ee-1d47b208f85e

„La modul ideal, lăsând frâu liber imaginației, dacă printr-o minune, mâine când m-aș trezi, problema mea nu ar mai exista, cum ar fi viața mea?”

Aceasta este întrebarea minune, la care dăm un răspuns necenzurat, ideal, irealist, cât mai trăznit, cât de departe de acualitate și de cotidian.

Pe măsură ce ne scriem răspunsul, întrebări adiacente pot fi adăugate, pentru clarificare, pentru dezvoltare.

1. Cine ar observa prima și prima dată schimbarea?

– această persoană poate fi o resursă importantă în găsirea de noi soluții. O puteți aborda, cine știe ce o să descoperiți.

2. Ce s-ar observa diferit prima și prima dată.

3. Cum ai fi tu, în viața ta fără problemă.

4. Unde ai fi, în ce împrejurimi?

5. Cine ar fi cu tine? În ce fel ar fi diferite relațiile cu aceștia?

6. Cum ai face tu ca viața ta să rămână așa, fără problemă?

Și orice altă întrebare care să vă contureze o idee cât mai clară despre viața voastră perfectă.

Ideea e ca la sfârșit să puteți extrage din tot ceea ce scrieți, următoarele:

– ce din viața actuală coincide cu viața ideală, imaginată?

– ce din viața actuală considerați că trebuie schimbat?

– cine vă este acum aproape și cine v-ar fi în viața ideală?

– cum sunt diferite relațiile de acum de cele pe care ați dori să le trăiți?

Și cel mai și cel mai important:

– cum puteți transforma viața de acum în viața pe care meritați să o trăiți?

Listați toooate soluțiile care vă vin în minte, în orice ordine, cu orice cuvinte vă vin la îndemână, pentru ca mai apoi să vedeți ce e nou și care soluții nu vă trecuseră prin minte până la acest exercițiu.

97225fc8-0861-4a05-9548-96d32f87021e

Sper să vă fie de folos. Mie îmi place că acest mic exercițiu are și un efect de detașare a mea vis-a-vis de problema cu care mă confrunt. Mă amuză să îmi imaginez viața mea perfectă pentru că mă amuză să văd câte din ea există deja în realitatea mea de zi cu zi, și cât de ușor le pierd din vedere.

Bine… Mă amuză e un fel de a spune. Mai degrabă e un fel de auto-ironie, dându-mi seama că am tendința să fac din țânțar … armăsar, cum zice vorba.

Cu cel mai mare drag,

Iulia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s