De ce fugim de sfaturi?

De fiecare dată, dar de fiecare dată, când trecem prin ceva ce nu înțelegem, ce nu putem digera, ce nu putem gestiona, e în firea noastră, a oamenilor, să ne întoarcem către cei din jurul nostru și să îi întrebăm: ce să fac?

(Și așa, dragii mei prieteni, s-a născut ideea de team work… Nu, nu despre asta intenționam să scriu, ci doar mi-a trecut așa prin minte, că fundamentul ideei de muncă în echipă stă în puterea mai multor minți luminate, adunate în jurul aceleași probleme, de a da și a primi sfaturi.)

Revenind la întrebarea de o adresăm cu toții, unii altora, când avem nevoie de un sfat, de o opinie, de un alt răspuns decât al nostru. Ce-i așa de rău în a cere un sfat? Și ce-i așa de bine în a cere un sfat? Dar despre a oferi un sfat? Care sunt pericolele și care sunt câștigurile?

  1. Păi în primul și în primul rând, sfaturile dau de înțeles că ne pasă de părerea celor cărora le cerem sfatul și că celorlalți le pasă de noi, dându-ne sfaturi. A primi sfaturi înseamnă, în principiu, că cel care te ascultă este ineresat să te ajute, să te facă să te simți mai bine. Chiar și când sfaturile nu sunt cerute, omului când îi pasă are tendința să repare viața celuilalt. Adică intenția e bună, dar rezultatul nu prea poate fi anticipat… Și când cerem, cerem încredințându-le celorlalți toată neputința noastră, înștiințându-i că le valorizăm părerea, că avem nevoie de sprijinul lor.

Și ce frumos e să știm că oricând avem ceva de rezolvat, avem de unde cere și de unde primi un sfat…

17496222_10210924072430104_1821047891_n

  1. În al doilea rând, când primim sfaturi, în funcție de deschiderea noastră la ele, și de modul în care le interpretăm ca a fi, sau nu, o intruziune în viața noastră personală, acestea ne pot totuși aduce o nouă perspectivă asupra problemei cu care ne confruntăm. Suntem atât de blocați în ceea ce facem zi de zi încât atunci când avem dificultăți încercăm aceeași și aceeași soluție la nesfârșit, fără a mai avea puterea de a încerca altceva.

Sfaturile sunt o modalitate de a sparge paternul de soluție neadaptată.

  1. Pe de altă parte, când dăm sfaturi, conștientizăm că le dăm dintr-o perspectivă subiectivă? Și că ceea ce a funcționat la noi, s-ar putea să nu funcționeze la cei dragi, pe care vrem să îi ajutăm? De aceea eu militez pentru sfaturile menite să ajute persoana să găsească singură noi modalități de a gestiona greutățile.

Deja a-i spune unei persoane că repetă aceeași soluție în diferite modalități, face o mică schimbare în felul său de a vedea lucrurile.

  1. Apoi, când dăm sfaturi și persoana le primește, le aplică și tot nu reușește să rezolve situația (căci spuneam mai sus că ceea ce ni se potrivește nouă s-ar putea să nu meargă penru toți) parcă simțim într-un fel responsabilitatea pentru eșecul acesteia. Și parcă simțim că persoana ne și vede ca vinovați pentru că trece din nou printr-un eșec. Nu de puține ori mi se întâmplă să mă găsesc în mijlocul unor situații în care, îmi asum rolul de „reparator de serviciu” și de fiecare dată îmi spun că e pur și simplu e ultima dată când mai fac asta.

Sfaturile nu implică responsabilitate pentru celălalt, ci pur și simplu o intenție bună de a-i fi alături.

17619586_10210959666119924_2095415707_n

  1. Dar cel mai și cel mai greu de gestionat atunci când dăm sau primim sfaturi, este ideea de cauzalitate, de determinare. Spunem și credem că dacă „facem A se întâmplă B”. Atunci sfatul este sortit eșecului din start. De cele mai multe ori uităm că în ecuația aceasta simplă, la prima vedere, mai sunt implicați și atââââți alți factori importanți. De cele mai multe ori alte persoane… care au un specific al lor, care acționează după niște tipare personale și pe care nu le putem influența noi după bunul nostru plac. Sunt contexte care nu ne sunt mereu la îndemânî, sunt situații neprevăzute pe care nu ne putem baza în a le anticipa.

Și atunci mă întreb? Cât de flexibili suntem, cu adevărat, în a da și a primi sfaturi?

Dar, ca să nu închei într-o notă de deznădejde, că sfaturile nu sunt bune, să nu le dăm, să nu le mai primim, vă pot propune o alternativă care să mențină dinamica obținută în urma oferirii unor sfaturi, dar care ar putea să ajute, într-un mod diferit, persoana în dificultate.

17580154_10210959670440032_795919848_n

Când mi se cer sfaturi despre orice, relații, părinți, copii, iubire, dietă, pantofi, haine, creme, fericire și orice altceva, prima și prima dată pun niște întrebări de clarificare:

  • Cu privire la ce ai nevoie de sfaturi? Care e situația pe care nu reușești să o rezolvi?
  • Cât depinde de tine și care sunt alți factori care consideri că te țin blocat în problemă?
  • Cum ai vrea să fie situația după rezolvarea problemei? Adică ce așteptări ai de la dispariția situației dificile în care te afli?
  • Ce ai încercat să faci ca să rezolvi? (Mare atenție, că de cele mai multe ori nu facem decât să repetăm aceeași soluție, sub diferite forme)
  • Ce altceva ai putea să faci? La ce soluție te-ai mai gândit și nu ai pus-o încă în practică? Ce te reține din a o aplica?
  • Câte soluții ești pregătit să încerci, înainte de a încerca soluția finală: renunțarea?

Și asta e tot: curiozitatea cu privire la persoana în sine, nu la soluțiile noaste, îi poate ajuta pe cei dragi să depășească situațiile grele.

Sfaturile sunt bune. De dat și de primit. Ne țin în relații, ne țin sănătoși, sociabili. Intenția, în schimb, e la latitudinea fiecăruia: vrei să îl faci pe celălalt să facă așa cum vrei tu? Sau vrei doar să îi fii alături, cu o vorbă bună, o mângâiere și o cană de cafea fierbinte?

Cu cel mai mare drag,

Iulia

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s