O despărțire, șase întrebări

Când doi oameni încep să se îndepărteze, pentru unul dintre ei distanța e întotdeauna mai mare decât își închipuie. Pentru celălalt, distanța nu înseamnă distanță, cu adevărat. Înseamnă mai degrabă libertate.
Indiferent de natura relației, când doi oameni sunt pe cale să se despartă, pentru unul din ei separarea nu e deloc ceva de luat în calcul, și vestea îl ia mai mereu prin surprindere.

Se întâmplă atât de rar ca doi oameni care nu se mai iubesc să realizeze asta în același timp, încât nu e greu de înțeles de ce în urma unei despărțiri, unul suferă mai mult decât celalat.

Și când vorbim de o relație romantică, de cuplu, când închipuirea devine realitate și prăpastia dintre parteneri e greu de trecut cu vederea, despărțirea pare să fie iminentă. Decizia de a ieși dintr-o relație e atât de greu de acceptat, deși pentru oricine ar face un pas în spate și ar privi la rece ceea ce se întâmplă în propriul cuplu, ar fi evident că distanțarea înseamnă deja separare.

Am observat la cei care își pun problema despărțirii, sau care trec deja prin această situație, că anumite aspecte revin de fiecare data în dialogul terapeutic.

  • Mi-e teamă că voi fi singur/ă

Este perfect normal ca după o relație de cuplu de durată, în care o mulțime de amintiri s-au acumulat, în care o serie de obiceiuri, o serie de manifestări verbale și mai ales o serie de sentimente se împuternicesc, să iei decizia să ieși din relație nu înseamnă că te vei simți perfect în regulă, complet și fără nevoia de celălalt. Însă, de cele mai multe ori, singurătatea este confundată cu însingurarea. Eu încerc să îi ajut pe cei care trec prin această experiență să înțeleagă că în noul statut de om singur posibilitățile de dezvotare sunt mult mai mari decât dacă ar fi rămas într-o relație plină de nemulțumiri, de tristețe, de compromisuri și de … însingurare.

alone
sursă foto
  • Nu vreau să fiu vinovat/ă de suferința celuilalt

Sigur, în mod normal, este neplăcut să știi că ești la originea suferinței cuiva pe care, la un moment dat, fie chiar l-ai iubit, fie ai crezut că îl iubești. Și de cele mai multe ori ne spunem că decât să îi provocăm și celuilalt durere, și nouă disconfortul de a resimți vinovăția, mai bine ne împăcăm cu ideea și alegem să vedem lucrurile bune din relație, deși ele nu mai există și noi doar ni le imaginăm. Alegem să ne resemnăm cu situația actuală sau, mai dăunător, să ne comparăm cu alții care o duc mai rău și tot rămân împreună. Așa, cu doar câteva certuri din când în când și cu sitauția de înstrăinare nu e chiar atât de greu de trăit, nu?

  • Cum ne împărțim prietenii / bunurile / copiii

Copiii nu se împart. Punct. În cazul în care unul din parteneri, sau mai rău amândoi, simt nevoia să împartă copiii, să se certe pe ei, să invoce defectele celuilalt cu privire la creșterea acestora, atunci despărțirea nu e nici pe departe un proces încheiat. Copiii sunt atât de sensibili la dinamica dintre părinți încât da, mai bine părinți separați dar echilibrați, decât părinți împreună, dar angajați într-un veșnic conflict. Mergeți la psihoterapie, apelați la ajutor specializat, citiți, informați-vă despre cum e mai bine să vă anunțați copiii că urmează să vă despărțiți, și ajutați-i împreună să treacă prin asta. Aduceți-vă aminte: divorțul reprezintă strict separarea adulților, copiii sunt și vor rămâne ai amândurora.

Cu prietenii situația e oarecum asemănătoare. Ei nefiind strict sub responsabilitatea celor doi adulți în prag de despărțire, păstrarea relațiilor este perfect fezabilă. Fiecare alege în care cercuri se simte în continuare bine, unde simte că punctul său de vedere este înțeles și acceptat, și unde dorește în continuare să investească prietenie.

De bunuri, nici nu are rost să se mai pună problema. Văd foarte des oameni care nu sunt pregătiți emoțional să renunțe la o relație și pentru a evita despărțirea invocă atașamentul vis-a-vis de bunurile achizitionate în comun. Sigur, e greu să îți pui problema ratelor, a chiriilor, a cheltuielilor, montajul financiar este și așa destul de complicat în contextul nostru social. Dar, fericirea și libertatea nu au preț. Un om stabil emoțional va găsi soluții financiare acolo unde nu le vede în momentul în care e prins în valtoarea conflictelor.

a
sursă foto
  • Mai bine mă întorc. Nu voi găsi ceva mai bun…

Toate întâmplările, toate amintirile, toate aspectele împărtășite de partenerii unui cuplu au, drept consecință, crearea unei dependențe între cei doi. Sigur, faptul de a avea preocupări comune, de a petrece timp împreună, de a planifica și a înfăptui lucruri împreună, sunt fundamentul sănătos al unui cuplu de durată. Însă, când cei doi se contopesc intr-o singură entitate, când își iau libertatea de a gândi și chiar vorbi pentru celălalt, când individualitatea fiecăruia cade undeva pe un loc îndepărtat, ca și prioritate, atunci, undeva în personalitatea fiecăruia se imprimă ideea că unul fără altul ar fi imposibil de trăit.

Însă fiecare are în el resurse de care nu e conștient decât atunci cãnd e nevoit să le acceseze. Fiecare în parte este responsabil pentru fericirea lui, și „mai bunul” lui va fi doar potențat de partener.

  • Nu mai sunt ptegătit/ă pentru o nouă relație

Cel mai greu efort pe care îl are cineva de făcut în viața aceasta pe pământ est să înceapă ceva de la zero. E fix ca în jocul turnului instabil. E atât de apăsător să vezi că lucrezi să ții relația pe linia de plutire încât când turnul se dărâmă, parcă e prea mare descumpănirea încât să mai începi un joc. Orice relație presupune efort, adaptare, stabilizare. Toate relațiile au momente bune și momente rele, în toate relațiile uneori suferă un partener, alteori celuilalt i se întâmplă să fie dezamăgit. Însă când ponderea e mereu înclinată spre tensiune, conflict, neîmplinire, nemulțumire și alte cele care încep cu „ne”, clar că într-un moment sau altul, relația se va clătina și se va dărâma.

Partea frumoasă e că relația cu noi înșine nu se dărâmă. Poate cel mult doar se destabilizează. Așa că ea va fi cea care ne va ghida pentru a lua totul de la zero.

  • Orice experiență e o lecție învățată

 Când termini o carte, vezi un film, porți o discuție sau ieși dintr-o relație, ești alt om. Asimilezi ceva. Te schimbi. Și întotdeauna, oricât de rău, sau greu sau dificil ar fi să încheie capitolul, lecția pe care o iei cu tine poate avea valențe negative sau pozitive. E fix o chestiune de alegere. Alegerea fiecăruia.

lesson-learned

Cu cel mai mare drag

Iulia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s