[Bookview] A avea sau a fi -Erich Fromm

Una din cele mai dese întrebări pe care le primesc este : ce cărți de dezvoltare personală recomand?

Domeniile în care ne putem dezvolta personal sunt multe și diferite. Și în fiecare domeniu ai nevoie de un alt set de abilități. Că vorbim despre latura profesională, unde vrem să învățăm să gestionăm relațiile de la birou sau relațiile cu clienții, cu superiorii, sau chiar, cum să ne punem în valoare calitățile. Apoi, în viața de cuplu, cum să gestionăm conflictele, cum negociem în cuplu, cine, cum și ce rol își mai asumă în diadă? Ca să nu mai vorbesc despre parenting și provocările la care, cei mai mulți, fac față cu mari sacrificii și fără rezultate mulțumitoare. Și apoi, dezvoltarea relației cu noi înșine rămâne fix pe ultimul loc și ne trezim deconectați, înstrăinați și incapabili să ne mai bucurăm de viață.

Lista cărților pe care le recomand e lungă, și nu aș vrea să o scriu și să o arunc așa…fără precizări și fără măcar să adaug și eu câteva rânduri, să împărtășesc viziunea și înțelegerea mea.

Și dacă tot spuneam că relația cu noi înșine e mai vitregită, rămânând mai mereu pe la coada listei de priorități, încep cu o carte care e menită să schimbe perspectiva individului dar și a societății asupra traiului de zi cu zi, scrisă fiind chiar de un sociolog, cu dublă formare, el fiind și psihanalist.

Care ar fi principalele mele idei, în urma acestei lecturi A avea sau a fi – Ercih Fromm ?

1. Cartea abordează această dihotomie strict în termeni de comparație și de excludere reciprocă. Militând pentru stilul de viață dominat de „a fi”, lui „a avea” îi sunt renegate vehement meritele, învinuindu-l pe acesta din urmă de instigarea la consumerism și de falsitate și forțarea oamenilor spre o trasnformare a personalității în produs.16409175_10210450860280096_1231594867_o

2. Datorită acestui stil de viață orientat spre „a avea” omul în sine devine un produs. Corpul său, personalitatea sa, calitățile sale, sunt posesii ale sale pe care el le pune la dispoziția celorlalți, în relațiile pe care le leagă. Esența în sine a existenței umane se subordonează acestui „a avea” eliminând tocmai frumusețea de a fi, pur și simplu.

3. Până și sentimentele ar fi, pentru cel orientat spre „a avea” tot o posesie. Omul corporatist nu mai este în stare să simtă, să se bucure de sentimentele sale, să se lase în voia acestora, să le accepte și să le împărtășească. El și le atribuie ca pe ceva ce are la îndemână, ceva ce poate fi tranzacționat, acestea devenind din componentă a sinelui, o extensie tranzacționabilă a sinelui. Nu mai spunem „mă simt trist”, spunem „am depresie”. Nu mai spunem „te iubesc” ci spunem „ești prietenul / iubitul / soțul meu”. Nu mai spunem „mi-e dor de tine”, dar spunem „îmi lipsești”.

4. Foarte interesant mi s-a părut cum explică autorul fanatismul, din prisma celor două contraste. Acesta susține că fanatismul este tendința de a reprima nevoia de „a avea”, care ar fi, în final, o nevoie normală. Și tind să cred că are dreptate aici. Încercând doar să fii, ignorând necesitățile tale satisfăcute prin posesii (adică prin „a avea”) inconștient resimți nemulțumire către „a avea” ceea ce face să fii și mai înverșunat în „a fi”. Imposibil să rezolvi acest conflict interior, căzând pradă unei extreme sau alteia. Ce aș adăuga eu este că tot fanatism se numește și când primordial este „să ai” și uiți „să fii”.

5. Mi-a plăcut mult și ideea potrivit căreia aceeași noțiune are valențe diferite, în funcție de dominanta vieții pe care o duci. Astfel, ești o persoană activă, când te focalizezi pe „a fi” dar ai ocupație când felul tău de a vedea viața se bazează pe „a avea”. Și mă gândeam cât este de adevărat și cum am putea să spunem despre noi că suntem activi la locurile de muncă, în loc să spunem că avem ocupație. Cât de diferit văd eu acum, după această lectură, muncă la birou. Sunt o persoană activă, nu mă las subjugată de ocupația pe care o am, când de fapt, prea mult timp, ocupația m-a avut pe mine. Posesia e o relație cu dublu sens. Eu am ceva, acel ceva mă are pe mine. În schimb, a fi ceva e o relație intimă cu mine, iar ideea de posesie nu are ce căuta în această ecuație.

6. Caracteristica principală a posesiilor este aceea de a ne oferi siguranță. Sunt palpabile. Însă ce paradoxal, că tot ele ne țin mereu în nesiguranță, existând întotdeauna posibilitatea de a fi pierdute. E o idee frumoasă, și merită mai multă reflecție din partea cui citește aceste rânduri.

7. A avea ne obligă să ne raportăm la timp: am acum, am avut atunci, sper că voi avea în viitor. Pe când a fi ne menține într-un moment constant actual. Nu pot să fiu în trecut, nu pot să fiu în prezent. Eul autentic există doar acum. Că e altul acum decât va fi în viitor, nu avem de unde ști, pentru că a fi nu lasă loc de comparații.

8. Sentimentul nobil al iubirii este, destul de predictibil, atribuit celor ce își trăiesc viețile în stilul a fi”, înfometarea fiind sentimentul ce îi animă pe cei ce vor să aibă”. Interesant cum ni se pare poetic să spunem : mi-e foame de tine, ca și cum un simplu te iubesc nu e suficient atunci când chiar asta simți.

9. Apropo de dezvoltare personală, autorul spune, mai spre sfârșitul cărții, că o creștere infinită nu se potrivește unei lumifinite”. Viața noastră, din păcate, se sfârșește la un moment dat. Iar toate încercările noastre de a crește fără măsură nu ne ajută să câștigăm nemurirea. Așa că nu e mai bine să trăim momentele, experiențele, așa cum vin ele, să ne bucurăm și să le acceptăm, știind că oricum, la un moment dat, nici măcar nu vom mai fi, dapăi să mai avem ceva?

10. Și am lăsat pe final pasajul care mie mi-a dat cel mai mult de gândit. Nu mi-am dat seama că și eu, ca mai toți cei cu care am intrat până acum în contact (sau poate de aceea ne-am și întâlnit), am obiceiul de a spune că nu am timp”. Ori, stând acum și analizând cele doua extreme (ale unui continuum, aș spune eu mai sănătos), realizez că timpul chiar nu este o posesie. Am sau nu am timp este o capcană. Timpul este dovada clară a modului de viață „a fi”. El este și atât. Că noi îl folosim ca pe un bun, ca pe o posesie a noastră de care dispunem sau nu, e ceva ce eu vreau să schimb la mine. Îmi impun să înlocuiesc în discursul meu „nu am timp” cu „nu e momentul potrivit”, pentru că dacă vreau să fac ceva cu adevărat, timp este cu siguranță, căci nu putem trăi în afara lui.

Dacă recomand cartea ? Da. Se citește ușor? Nu. E plină de multe alte idei mai mult sau mai puțin inspiraționale. Cu multe nu am fost de acord, însă pe cele zece de mai sus le-am ales pentru că mi se potrivesc mie în acest moment.

Dacă v-au fost de folos, mă bucur. Dacă ați avut răbdarea să citiți până la capăt sper ca timpul să fie potrivit și pentru voi și să alegeți această lectură pentru dezvoltarea stilului vostru de viață.

Cu cel mai mare drag,

Iulia

16409668_10210450865200219_738775061_o16357413_10210450857200019_1737963051_o

3 gânduri despre „[Bookview] A avea sau a fi -Erich Fromm

  1. E cel mai interesant articol pe care l-am citit vreodata. M-ai facut curiaosa, Iulia. Abia astept sa citesc si eu cartea. P.S. daca nu o s-o inteleg asa bine, mai citesc o data ce ai scris mai sus. Multumim ca ai impartasit cu noi experienta cartii din punctul tau de vedere 😃

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s