Când contrastele se atrag…

Cică „cine se aseamănă, se adună”. Da, normal. Când ai o pasiune, sau știi despre tine că ceva te definește, și ești bucuros de asta, cauți să te înconjori de alții care împărtășesc pasiunea sau se definesc ca și tine prin acea caracteristică anume.

Avem nevoie de întăriri și de validări de la ceilalți, așa cum, ca lucrurile să ne mearga bine, avem nevoie mai ales de propriile validari și încurajări.

Dar ce ne facem când „contrastele se atrag”?

people-magnet

Mă gândeam la asta când m-am trezit acceptând la altcineva ceva ce eu nu aș face nicicum, nicicând. Și sigur, m-am întrebat, cum de simt asta? Ce s-a întâmplat cu mine? Ce-mi lipsește? Și atunci m-a lovit: simplist punând lucrurile (pentru că simplu e întotdeauna mai eficient), totul se reduce la a avea sau a nu avea. În loc să căutăm în noi și să echilibrăm extremele, căutăm contrastul și ne mirăm că ne atrage. În loc să ne îndeplinim echilibrat, atât nevoile cât și dorințele, căutăm să ne acoperim noi nevoile și ceilalți dorințele. Sau invers. Am în mine ordine extremă și îmi place în celălalt haosul accentuat. Sunt o persoană rutinară, caut ca celălalt să fie aventuros. Sunt un căutător, vreau de la celălalt stabilitate. Sigur, nu le spunem, și mai ales nu ni le spunem așa de clar. Ba dinpotrivă, ne găsim reproșându-le celorlalți fix ceea ce ne atrage și ne ține lângă ei. Spunem „Aș vrea ca TU să ieși din rutină” în loc să spunem „Aș vrea ca EU să îmi găsesc locul”. Sau „Aș vrea ca TU să propui ce să facem” în loc de „Aș vrea ca EU să fiu liber”.

Eeeei?!? E greu să ne spunem așa ceva. În relația cu ceilalți și, mai ales, în relația cu noi. E greu să ne asumăm răspunderea consecințelor. Și atunci e mai ușor de zis: contrastele se atrag, așa că, deși nu mă simt bine cu tine din cauza că TU ești diferit de mine, stau aici, ca TU să îmi dai ceea ce eu nu pot (sau nu vreau) să găsesc în mine.

E fix ca citatul acesta pe care mi l-am salvat fără să știu (până azi) de ce …

” Tu ține-mă în siguranță, eu îți voi fi aventură” 

(În traducerea mea liberă, desigur)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s