A.J. Cronin sau #3cartipanalacraciun

#5cartipanalacraciun …. Not going to happen. Am fost mult prea prinsă, solicitată, căutată ca să mai am timp să citesc. Așa e doar, de fiecare dată. Când nu ai un scop precis în privința unei activități, atunci ai timpul de pe lume pentru a face fix acel lucru. Ei, deja când îți iei un angajament, lucrurile se schimbă. De obicei în rău. De obicei și așa, deodată, nu mai ai timp. 

Nah, trecând peste lunga mea scuză de început, adevărul e ca m-am cam chinuit să termin cartea cu numărul 3: Castelul pălărierului –  A. J. Cronin.

Nu din cauza cărții, zic încă o dată. Cartea, de altfel, a fost pentru mine, ca un studiu de caz. Ca o carte scrisă de un psihoterapeut despre cel mai disfuncțional client avut în terapie: familia Brodie.

O casă guvernată de legi nespuse dar respectate de toata lumea, deși doar în favoarea unui membru. Dialoguri dominate de frici și furii, frustrări și nedreptăți. O soție oprimată, trei copii sortiți eșecului și un tată care le știe pe toate, alături de mama acestuia, toți sub același acoperiș al unei case mai mult decât sinistru de excentrică. Rețeta unui dezastru familial, produs inevitabil.

În cazul în care ai nevoie de exemple despre cum să nu faci în familia ta, atunci citește cartea, pentru că este extraordinară și o confirm din toate punctele de vedere.

Scriitura? Maiestruoasă, tactică, minuțioasă, uneori pedantă chiar, asta conferindu-i, de altfel, frumusețea. O carte pregătită, documentată, mai mult planificată decât imaginată, fără măcar ca un detaliu să nu fie la locul său. Previzibilă, pe alocuri, pentru ochiul meu de specialist în familii, dar surprinzător de curată, oarecum rigidă.

Mi-a plăcut mult și mă bucur că am terminat-o, cât de cât și la timp.

Mă opresc aici cu acest challenge, care nu a fost chiar neîndeplinit. Loc de mai bine a fos, ca întotdeauna, dar rămân cu bucuria lecturilor de pe podium, nu cu amărăciunea celor două care nu au ajuns în finală.

Iulia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s