Unde se duc? Să-mi spună cineva…

Vi se întâmplă să vă enervați, gândindu-vă uneori, unde se pierd șosetele atunci când le căutați și nu mai găsiți decât una? Ei da, sigur știți răspunsul la acest mister al universului… De cele mai multe ori dispar la spălat, prin mașina de spălat. Da, în scurgere. Oricum, dacă vreți să vedeți magia dată în vileag, căutați filmulețele pe youtube. Sunt fooarte explicite.

il_fullxfull.711553766_ozb6.jpg

Sau elasticele de păr? Unde se tot pierd, pentru că, nu știu voi, dragi femei, dar eu pierd cam un set pe săptămână…. Bine, unele le găsesc prin mașina mea sau a prietenelor mele, pe altele prin buzunarele de la geacă, geantă sau blugi. Pe unele nu le mai găsesc deloc.

În fine, exemplele anoste vi le-am dat pentru că vreau să ilustrez ceva ce ni se întâmplă în viață, zi de zi. Mereu. Nimeni nu scapă. Ați intuit bine. Vreau să vă vorbesc despre pierderi.

Când m-am specializat pe pierdere și doliu, mă așteptam să vorbim de moartea celor dragi și suferința din perioada de doliu. Daaar, de faaapt, am atacat subiectul mult mai amplu, al pierderilor în general. Unele (doar unele) idei sunt accesibile și celor ce nu sunt psihoterapeuți și aș vrea să vi le împărtășesc cu drag.

1. Cel mai dureros când treci printr-o pierdere, e faptul că ție ți se schimbă realitatea. Tu duci lipsa. Nu suferă „obiectul” pierderii tale. Modul în care interpretezi tu pierderea e cel care dă pondere durerii. Tu nu mai ai, tu ai nevoie și nu mai poți obține, tu ești mai sărac decât atunci când îl aveai. Și de aia lucrezi cu tine când pierzi ceva, nu lucrezi cu ceea ce s-a pierdut.

2. Apoi, orice pierdere ușor de identificat vine la pachet cu o pierdere de gradul doi. Muuult mai greu de conștientizat. Adică, nu mi-am pierdut doar elasticul de păr, mi-am pierdut posibilitatea de a îmi prinde parul atunci când merg la sală, părul o să mă incomodeze, nu o să mă simt bine făcând sport, și ce stare de disconfort voi trăi din cauza că mi-am pierdut un banal elastic de păr …

Cam asta căutam să rezolvăm în cazurile de pierderi: care e disconfortul cel mai impactant în urma pierderii? Ce reprezentă pentru stima mea de sine ceea ce am pierdut. Cum transform disconfortul?

3. Da. Prin etapele doliului trecem toți, după orice pierdere, oricât de dureroasă sau nesemnificativă ar fi ea. Că am pierdut un pix sau un prieten bun, autobuzul sau ne-am pierdut căsnicia. Etapele psihologice le vom experimenta. Cele 5, pe care cred că le știți cu toții. Însă, viteza cu care reușim sau nu să le parcurgem, rămășițele pe care le ducem sau nu cu noi, timpul pe care îl petrecem blocați într-o etapă, procesând noua realitate, toaate diferă, de la caz la caz, de la om la om, de la poveste la poveste. Totul diferă, doar etapele sunt aceleași.

4. Întrebările care ne rămân, și la care ne este imposibil să primim răspuns, ne adâncesc rănile. Unde se duc? Ce se întâmplă cu ei/ele? Le este mai bine acolo? Cum am putut eu să pierd? Ne focalizăm pe ceea ce am pierdut, în loc să ne focalizăm pe ce ne-a rămas și cum să facem să vindecăm golul rămas. Întrebările despre cel pierdut nu își mai au rostul, pentru că nu vom putea în veci, noi să răspunde pentru altcineva, având siguranța că e răspunsul corect.

5. Și, în final, regretele cu care va trebui să trăim, pe care le vom duce în spate, ca pe saci cu pietre, pe care ni le vom asuma, că din cauza noastră am pierdut, dacă am fi fost noi mai atenți, dacă am fi făcut noi tot posibilul, am fi putut evita pierderea.

Aș putea să vă spun, legat de regrete, că e important să reținem că totul se petrece într-un contex, mai mult sau mai puțin controlabil. Așa că, uneori, e mai eficient și mai benefic să acceptăm că nu am fi putut evita pierderea. Că uneori pierderea e soluția pentru cel care „se pierde” și că, uneori, o pierdere ne poate aduce și nouă câștiguri colaterale.

Și apoi, regretele au și o funcție de a întări sistemul de prevenție al psihicului. Adică, prin regret înveți cum să gestionezi situații viitoare, ca să nu acumulezi alte regrete noi. Așa că eu nu am regrete, am exercițiul prevenției.

Sper să pierdeți în viață doar șosete și elastice de păr. Dar, pentru pierderile cu adevărat greu de gestionat, nu stați să suferiți în blocaje, în regrete, în durere. Cereți ajutor, ca să vedeți mai ușor lecția din urma pierderii.

Cu mult mult drag,

Iulia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s