[Săptămâna n°7] Învățături din blogging

15152485_10209754822239580_114054818_o

Vrei să știi ce-i cu săptămâna 7 și ce s-a întâmplat în săptămâna 8, 9 sau 10? Apasă pe cifre și vezi ce magie se petrece!

Probabil proiectul căruia i-am dedicat cel mai mult timp în acest an, este acest blog. M-a inspirat mai mult decât cabinetul, decât cărțile, decât cumpărăturile, decât orice. Și am scris și am făcut poze, și mi-am purtat carnețelul norocos după mine peste tot, notând orice idee mi-a trecut prin cap.

Și atunci, de ce să nu scriu, în această săptămână 7 din numărătoarea inversă, despre ce mi-a adus acest blog. Ce am aflat despre mine, dar și cum mi-am depășit fricile legate de expunere?

1. Blogul m-a ajutat să pun pe hârtie și să organizez unele obiceiuri sănătoase ale vieții mele, care mi-au adus un plus de claritate și constanță.

2. Am învățat să îmi exersez limitele între intim și public. Sau între ce pot să spun să inspire și ce pot să spun să mă descarc. Și, în ce contexte, lucrurile se spun diferit.

3. Am învățat să mă las inspirată de alții, să îi citesc cu drag, fără să critic ci lăsându-mă, pur și simplu, cucerită de ceea ce citesc.

4. Am învățat să mă gândesc la mine în relație cu cei ce m-ar putea citi. Și cum ar ajunge mesajul meu la ceilalți. Și cum să fac să le fie de folos și lor, așa cum îmi este mie.

5. Mi s-a confirmat că scrisul e terapeutic, dar că nu tot ce scrii e și pentru ca ceilalți să citeasca. E plin blogul meu de ciorne pentru mine, care se vor transforma, sau nu, în articole, în funcție de cum voi simți eu nevoia să le public.

6. Am învățat despre asumare. Când se așteaptă de la tine să te și porți cum ai scris că te porți. E un exercițiu bun pentru integritate, și pentru cunoașterea personală, a ceea ce poți și ceea ce nu poți face, și să fii sincer cu tine și cu ceilalți.

7. Am înțeles că nu contează câți mă citesc, sau că nu mă citește nimeni. Important e cum mă scriu eu zi de zi și care sunt progresele mele în acest proiect, ce se vrea, totuși, unul popular. Dar pentru care trebuie să muncesc mult. Zi de zi. Și de muncă,  nu îmi e frică.

Mulțumesc că ai citit această postare!

Cu drag,

Iulia

Anunțuri

6 gânduri despre „[Săptămâna n°7] Învățături din blogging

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s