Visând cu ochii deschiși

Mã uit pe geam și vãd ce am vãzut și ieri: plouã. E ora 7 dimineața. Beau apã cãlduțã cu lãmâie ca sã îmi trezesc ușor organismul, dar pe cine pãcãlesc? Organismul meu vrea sã doarmã în continuarea. Dar, obligațiile de adult, treburile neterminate, lista de lucruri de fãcut, toate astea îi aduc aminte cã nu poate dormi așa, când vrea el…și corpul meu înțelege, mã susține, își adunã puterile și mã duce mai departe în zi …Dar ce te faci când mintea vrea sã doarmã? Când nu are chef de socializat, de raționalizat, de insight și momente cheie? Încerc sã fac apel la stãrile de spirit, sã simt ce vrea inima sã îmi spunã? Ce-mi zice intuiția sã fac? De obicei se cere o simplã pauzã. Cinci, zece minute de somn cu ochii deschiși sau mai bine, de visare cu ochii deschiși.

Ce? Credeați cã eu nu visez cu ochii deschiși? Ooh, și încã cuuum. Visez la cum îmi duc viața în casa pe care ne dorim sã o ridicãm. Visez la copiii pe care mi-aș dori sã îi cresc cu picioarele goale în iarbã, visez la cãlãtoriile pe care vreau sã le fac. Visez la cât mai multe bucurii aduse celor ce îmi vin la cabinet. Visez știind cã totul se poate adeveri. Fãrã sã îmi dau seama, din vis în vis, parcã simt cum mintea mea începe sã lucreze fix pentru ele. Încep sã vãd soluții, încep sã capãt speranțã, încep sã îmi pierd temerile și îmi dau seama cã porția de visare a fost suficientã pentru minte și suflet și cã e cazul sã ne reluãm activitatea de zi cu zi. Însã, zambetul meu sigileaza ceea ce gura nu poate sã spunã: cã sunt cu o caramidã mai sus în viața pe care o construiesc.

Nu mã grãbesc sã le adun așa, într-un morman de cãrãmizi fãrã sã știu ce sã fac cu ele. Mã bucur de fiecare, grea, ușoarã, mã bucur de locul ei, o las deoparte pe cea care nu se potrivește încã, o caut pe cea de care am nevoie. Am cãrãmizi care apar peste noapte și pe care nu le înțeleg, dar nu mã deranjeazã. Le primesc cu drag. Sunt vise noi și au ele ceva sã îmi dãruiascã. La momentul potrivit.

Deși visez cu ochii deschiși, sunt cu picioarele pe pãmânt pentru cã știu cã dacã eu nu funcționez azi, visul meu e cu o zi mai departe de a se îndeplini.

Eu sunt visul meu și toate celelalte vise care îl alcãtuiesc. Asta mã ajutã sã știu cã totul se poate îndeplini.

Când ești adult nu te mai încurajeazã nimeni sã visezi, nu mai vrea nimeni sã creadã în iluzia lor, nu mai are nimeni timp sau interes sã iși dedice puțin sinele viselor. „Costã” prea mult și nu ne alegem cu nimic. Dar nu știm asta niciodatã, decât dacã le dãm șansa sã ne ajute, sã ne inspire, sã ne întregeascã.

Așa cã vã îndemn sã visați cu ochii deschiși, dați-i minții voastre ceea ce trebuie sã construiascã, pentru ce trebuie sã caute soluții și ce sã vã aducã. Dați-i inimii loc sa cearã, sã forțeze, sã recunoascã ce-i bun și ce e mai puțin bun pentru voi. Nu vã negați una din cele douã, cãci numai împreunã vã vor duce fațã în fațã cu visul vostru. Lãsați circuitul interior sã își urmeze cursul.

Și eu alesesem titlul acesta pentru a împãrtãși cu voi pe ce bloguri mã uit eu când mã ia dorul de cãlãtorii, dar, se pare, aveam nevoie sã împãrtãșesc altceva cu voi…

Cu cel mai mare drag, liber la visare!

Iulia

14975769_10209664658065532_1316504712_o

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s