Sunt feminină, sunt masculin

Nu știu cum se face, dar de ceva vreme, feminitatea e ca un semn în viața mea.
Sunt tot mai atrasă de ceea ce se consideră a fi feminin, de frumusețe, de maternitate, de gospodărie și de handmade. Tocmai ce am terminat „Lapte negru” de Elif Shafak, care e un elogiu adus feminității, feminismului și femeii, cu bune și rele și cu ușoare și grele…

Mi-am ales numai filme care s-au dovedit a fi despre femei, de carieră sau cu inimă mare, cu mame sau soții devotate, cu probleme existențiale sau care sunt ele însele soluții ingenioase la problemele masculine.

Am dat peste femei taximetriste, care își exercită meseria masculină cu mare lejeritate, sociabilitate și cu atenție deosebită la pasageri.
În fine, ideea e că atât de prezentă și vizibilă este influența feminității asupra vieții mele încât am zis că aș putea să scriu despre asta chiar în timp ce investighez rezonanța mea interioară cu acest concept.
Pentru mine, feminitatea, ar însemna suma trăsăturilor ce deosebește oamenii de sex feminin de cei de sex masculin. Clar, există diferențe majore în ceea ce privește construcția organismului feminin. De la sâni, care au o funcție specifică în alăptare, dar care au fost categorizați ca zonă erogenă și pe care bărbații (clișeu social) îi adoră, la uter și organele sexuale, care le oglindesc pe cele masculine și care adăpostesc minunea vieții (care nu ar exista fără minunea de bărbat).
Însă cât de notabile sunt aceste diferențe când în spatele lor stau interpretările de feminin și masculin, pe care le dă fiecare în parte, în funcție de toooate aspectele ce l-au marcat și l-au modelat ca om.
Istoria ne oferă modele ale feminității și masculinității de-a lungul evoluțiilor pe toate planurile. De fapt, istoria se împarte după evenimente dar și după cum s-au schimbat cele două concepte – feminin / masculin, de-a lungul timpului.
Dar, pentru că nu acesta este scopul articolului, nu vom deschide această cutie a Pandorei, denumită elegant Istorie.

În schimb hai să vorbim despre perioada actuală, despre așa zisa perioadă a tulburărilor, a confuziilor, a egalităților și discriminării.

Din punctul meu de vedere, de psihoterapeut sistemic, perioada actuală nu se deosebește foarte mult de cele anterioare. Femeile nu sunt mai egale cu bărbații decât înainte, bărbații nu sunt mai feminini decât înainte, femeile nu ocupă mai multe funcții de decizie decât înainte. Nu. Perioada actuală se caracterizează printr-o creștere a identității fiecăruia. Femeile nu mai sunt toate la fel, cum nici bărbații nu mai sunt toți la fel între ei. Accentul zilelor noastre cade pe cine e mai mult decât celălalt. Cine e mai mult decât era chiar el înainte. E o tendință să mergi la dezvoltare personală, să te cauți până găsești și ultimele fărâme de mister din persoana ta. Ca în buzunarele hainelor pe care nu le-ai purtat un sezon, sau două, e un mister și o încântare să găsești, la momentul în care le reîmbraci, ceva în buzunar. Un bănuț, o batistă, un bilet de autobuz.
Ce treabă are asta cu feminitatea? Păi și feminitatea se încadrează în această tendință. Femeile vor dintotdeauna să fie ori egale bărbatului, ori feminitatea întruchipată. Și ce se întâmplă? Se separă în două tabere contradictorii, blamându-se unele pe altele. Că unele nu mai știu să fie femei, că celelalte nu susțin feminismul și dreptul la puterea masculină. Feminismul e în floare, însă în ajutorul sau detrimentul feminității? Răspunsul la această întrebare vă aparține în totalitate.
Însă este o întrebare la care aș vrea să răspund eu pentru voi: de ce o femeie cu trăsături masculine e puternică, e stăpână pe situație, e capabilă, pe când un bărbat cu trăsături feminine e slab, e firav, nu e bun de nimic? Răspunsul meu este că avem de-a face cu cele două mari contraste ce ne guvernează viețile, opoziții în diade, bine-rău, urât-frumos, cald-rece. În noi le avem pe toate, doar să știm să le privim și să le acceptăm, căci uite ce frumoasă e poza de mai jos și ce bine ilustrează ce cuvintele nu reușesc întotdeauna). În cazul nostru, feminin-masculin, reacția noastră față de ceilalți nu e decât reacția noastră față de noi.
Cum îmi apreciez eu partea feminină? Dar pe cea masculină? Cum reușesc eu să folosesc feminitatea sau masculinitatea? Când m-a ajutat faptul că pot fi și feminină? Dar masculină? Când m-a încurcat faptul că sunt feminină? Dar masculină? Sunt întrebări la care dacă îndrăznim să ne răspundem vom ajunge să armonizăm cele două laturi fără a le mai ține ascunse una de alta, adâncind astfel conflictul între noi cei feminini și noi cei masculini. Armonia interioară o va declanșa apoi pe cea exterioară, iar nevoia de a fi de o parte sau cealaltă va fi împlinită fiind doar de ambele părți în același timp.
Și uite așa, am plecat definind feminitatea ca ceva opus masculinității ca să ajung în finalul articolului să spun că, de fapt, feminitatea constă în a te folosi de un set de trăsături, accesibile tutror, atunci când simți că ai nevoie de ele, când ele îți servesc cel mai bine scopul și când intuiția îți spune că ți-ar fi bine să fii feminin, fără a exclude celălalt set de care dispunem cu toții, cel al trăsăturilor masculine, ci încercând să le aducem în armonie.

Sigur, pentru cine nu e pregătit încă să renunțe la conflictele interioare și se încăpățânează că masculin e masculin și feminin e feminin, cele scrise până acum nu vor fi ușor de digerat, asta dacă au ajuns până aici. Și dacă nu au ajuns nu au pierdut nimic, iar dacă au ajuns, le mulțumesc că încearcă.

Cu cel mai mare drag,
Iulia

Un gând despre „Sunt feminină, sunt masculin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s