Mituri despre psihoterapie

In practica mea de pana acum am putut observa unele credinte ce se manifesta la cei care decid sa inceapa psihoterapia, ca niste constante, care uneori ajuta, alteori ingreuneaza stabilirea unei relatii terapeutice. Relatie, da, pentru ca pe o oarecare perioada de timp, terapeutul va face parte din viata celui care da curs acestei decizii privind viata sa.

Care sunt constatarile mele?
1. Exista in continuare o confuzie intre psiholog, psihoterapeut si psihiatru. Pot intelege de ce si, sincer, in 2008, cand m-am avantat in aceasta meserie, nici eu nu stiam care-i una si care-i cealalta.
Acum, cel mai usor e sa va spun ca psihiatrii urmeaza factultatea de medicina si se ocupa, in limbaj comun, de boli mintale. Sunt autorizati sa elibereze medicamente, in urma unui control riguros si a diagnosticarii dupa un manual in care se regasesc aceste patologii, manifestarile lor si posibile tratamente. De obicei, la psihiatru se ajunge la recomandarea unui medic curant si presupune internari si multiple testari.
Psihilogul este cel care a terminat o facultate de psihologie si este inscris in registrul psihologilor din colegiul psihologilor la o specializare anume. Cei mai intalniti sunt consilierii psihologici sau psihologii clinicieni. La ei puteti apela cu incredere pentru consiliere, pentru indrumare sau coaching. Va vor insoti in luarea unor decizii sau in stabilirea unor prioritati, dar nu vor putea organiza o psihoterapie cap-coada.
Paihilogii care urmeaza mai departe o formare in psihoterapie sunt cei cu care veti putea, asadar, urma sedintele de terapie cu obiective mult mai complexe decat cele ale unei consilieri. Sigur, exista multiple formari in paihoterapie, eu una am ales-o pe cea sistemica de familie si cuplu. Pentru mai mai multe detalii va stau la dispozitie, ma puteti intreba orice si va raspund cu placere.
2. Ca la psihoterapie doar stam de vorba. Sigur, instrumentul principal al psihoterapeutului este limbajul. Prin comunicare verbala, si nu numai, psihoterapia avanseaza catre indeplinirea obiectivului. Insa, comunicarea fiind un concept foarte relativ, de cele mai multe ori terapeutul va cere explicatii suplimentare, va cere definirea unor notiuni, in vederea intelegerii opiniei participantului. S-ar putea ca aceste exicatii cerute de terapeut sa fie interpretate ca niste critici, cum ca terapeutul nu e deacord si nu are incredere in ceea ce pare a fi evident pentru client. Nu e deloc asa. Si eu, in terapie, cer foarte des sa mi se defineasca termenii. Fericire, depresie, rabdare, furie, intelegere. Fiecare le resimte diferit, la intensitati diferite, in momente diferife, si eu, ca terapeut, am nevoie sa stiu cu ce lucrez. Nu ca sa judec, nu ca sa critic, ci doar ca sa stiu cum sa ma raportez cat mai aproape de realitatea clientului.
3. Ca terapeutul e expert in meseria lui si o sa iti spuna ce sa faci, cum sa faci, cand si cu cine. Ca el este cel care o sa iti dea solutii la problemele tale si ca el o sa ia decizii in locul tau. Da si nu. Da, este expert in meseria sa, dar nu este expert in viata clientilor lui. Atunci, punand aceste doua afirmatii fata in fata, ceea ce pot eu sa va spun e ca, terapeutul este responsabil de felul in care isi conduce terapia, de intrebarile pe care le adreseaza, de provocarile pe care i le propune clientului, insa el nu le stie mai bine decat cel ce le traieste. Asadar, clientul este liber sa spuna asta mi se potriveste, asta nu. Si chiar daca nu stie ce i se potriveste (ca de aia vine la terapia, ca sa afle), terapeutul il ajuta sa descopere nu ii ofera el pe tava una din cele doua vesnice raspunuri, da sau nu. Cam asta-i cu expertiza terapeutica la mine in cabinet.
4. Ca nu e normal sa mergi la terapia. Clar ai ceva, esti bolnav, esti diferit. Da, suntem obisnuiti sa ne comparam, sa cautam sa ne integram intr-o norma, sa ne raportam la ceea ce ni se prezinta ca fiind acceptat sau nu. Cu anumite limite, toate aceste actiuni sunt sanatoase, insa nu orice abatere inseamna ca nu suntem normali. Din nou, normalitatea nu are o definitie stricta, in orice dex ar fi ea regasita. Normalitatea mea depinde de situatie si, ca tot vorbim despre asta, pentru mine e normal sa apelezi la terapeut cand simti ca ceva te framanta. E sanatos sa ai parte de ajutor si atunci cand ceva de supara sentimental sau cognitiv. Si sentimentele si gandurile sufera, asa cum sufera organele pe care le poti vedea la radiografie.
5. Ca daca te duci la psihoterapie trebuie sa spui totul despre tine. Sigur, relatia cu terapeutul ar fi bine sa fie una bazata pe incredere si incurajata de confidentialitatea actului terapiei. Insa, ajungand de comun acord la un obiectiv, atunci pentru a il indeplini va fi nevoie sa fie aduse in plan verbal acele informatii relevante. Oricum discutiile si intrebarile terapeutului intr-acolo se vor intreba. Insa daca e ceva ce nu vreti sa spuneti, sau nu sunteti pregatit sa dezvaluiti, e in regula. Limitele personale va apartin si terapeutul va lucra cu voi asa. Insa va puteti astepta ca la un moment dat chiar sa simtiti nevoia sa atacati acel tabu. Semn de evolutie personala.
6. Si ultima, si cea mai sensibila pentru noi, ar fi cea potrivit careia interesul terapeutului este sa mergi la terapie cat mai mult si sa platesti cat mai multe sedinte. Cred cu adevarat ca oricine se aventureaza in acest parcurs profesional este constient de ce influenta va avea in calea celor ce ii vor trece pragul. Stim de cat curaj e nevoie ca sa apelezi la terapeut si cata incredere e nevoie sa oferi unui strain atunci cand te simti mai vulnerabil. Scopul numarul 1 al psihoterapiei este sa amelioreze starea de rau, sa imbunatateasca vietile clientilor, sa fie la dispozitia celor ce ii solicita. Insa, aceste servicii costa. Ne costa si pe noi pana ne formam si pana achizitionam abilitatile, si ii costa si pe cei ce le solicita deoarece apeleaza la o profesie, si un profesionist se intretine prin vanzarea acestor servicii. Si, desi rezultatele psihoterapiei par greu de materializat, din experienta mea, cand primele raze de soare incep sa apara in cabinet, printre norii vietii, atunci banii sunt ultimul lucru la care se gandesc si clientii si, mai ales terapeutii.
Cam asta am avut eu de scris din practica mea de psihoterapeut de pana acum. Sigur, in cati ani mai am de practicat, unele mituri vor disparea, unele se vor modifica, nimic nu e batut in cuie.
Cert e ca la mine in cabinet imi voi permite sa nu judec pe nimeni pentru miturile, preconceptiile si stereotipiile cu care imi trece pragul.
Cu drag,
Iulia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s